LE Întâlnirea cu o persoană

Материал из Лаборатория психотерапии
Перейти к навигации Перейти к поиску
Exercițiu de la cursul de formare pe psihodrama.
Pavel Kornienko, 11.03.2018 / v2-1000

Exercitarea în limbile rusă și română în paralel: LE Встреча с человеком (русская и румынская версии)


Membrilor grupului li se oferă posibilitatea de a alege o persoană apropiată, sau din rândul cunoscuților, cu care ar dori să se întâlnească în psihodramă. Aceasta poate fi: 1) o persoană în raport cu care există o trăire emoțională puternică 2) o persoană față de care protagonistul încearcă vagi sentimente incomode sau dezagreabile 3) o persoană căreia doresc să-i spun ceva sau să întreb ceva, dar sunt hotărât să o fac; sau ca o ultimă opțiune 4) un vechi cunoscut, cândva important pentru mine, dar pe care nu l-am văzut de mai mulți ani. Din cadrul grupului sunt aleși protagonistul și directorul, și ei încep să lucreze.


A. Contractarea, amenajarea scenei și inițierea acțiunii. Directorul îl chestionează pe protagonist despre trăirile sale, empatizează cu acestea și încearcă să-l ajute să le desfășoare:

  • 0: Povestește-mi un pic despre această persoană și despre trăirile care te-au determinat să-ți amintești despre ea astăzi.

În funcție de modul în care se desfășoară tema protagonistului, pentru inițierea unei întâlniri psihodramatice, directorul alege una dintre cele două opțiuni de mai jos:

1. Propunerea de a începe cu o replică care ar declanșa imediat o interacțiune plină de emoții
(de obicei, este vorba despre dezvăluirea trăirilor ascunse sau menționarea directă a temei care este evitată din varii motive, inclusiv frică)

  • Indicații de utilizare: existența unei tensiuni emoționale clare în relația cu o anumită persoană care poate fi exprimată imediat printr-o replică directă către aceasta.
  • Propunere protagonistului (acord):
    • 0: Propun să organizăm o întrevedere psihodramatică cu această persoană pentru ai spune: [replica propusă de terapeut care inițiază interacțiunea emoțională imediată]. De exemplu:
      • Mă simt vinovat pentru ceea ce ți-am spus atunci. (Exprimare deschisă a trăirilor)
      • Vreau să ne despărțim! (Exprimarea a ceea ce mă tem să spun.)
      • Am aflat că m-ai mințit! (Inițierea unui dialog direct și deschis.)
  • Amenajarea scenei (descrisă mai jos).
  • În această variantă, este mai bună inițierea acțiunii din perspectiva proprie a protagonistului prin verbalizarea replicii inițiale, iar introducerea în rolul persoanei respective se face deja după schimbul de roluri, dacă protagonistul nu va intra în acest rol singur prin simpla trăire a emoțiilor (acest aspect este întotdeauna util de verificat)
  • Inițierea interacțiunii emoționale dintre roluri:
    • 0: Acum uită-te, te rog, la auxiliarul de vis-a-vis.
      (Directorul se asigură că protagonistul într-adevăr se uită.)
    • 0: Încearcă să-i spui chiar acum [directorul îi amintește replica] sau ceva asemănător, ce ți se potrivește mai mult.

2. Propunerea de a începe cu examinarea și exprimarea trăirilor emoționale de contact

  • Indicații de utilizare: trăiri emoționale neclare față de o anumită persoană care îl preocupă pe protagonist, dar care încă nu sunt verbalizate.
  • Propunere protagonistului (acord):
    • 0: Hai să organizăm o întrevedere psihodramatică cu această persoană, pentru a înțelege mai bine trăirile tale emoționale în relație cu ea.
  • Amenajarea scenei (descrisă mai jos).
  • În această variantă, inițierea acțiunii este posibilă din perspectiva protagonistului. La fel, este posibilă introducerea mai întâi în rolul persoanei (fără pronunțarea vreunei replici), iar apoi reîntoarcerea în propriul rol pentru identificarea emoțiilor de contact.
  • Inițierea interacțiunii emoționale dintre roluri:
    • 0: Acum uită-te, te rog, la persoana de vis-a-vis.
      (Directorul se asigură că protagonistul într-adevăr se uită.)
    • 0: Prin ce trăiri treci cînd îl privești acum? (...) Spune-i despre ele!

Amenajarea scenei
Directorul îi propune protagonistului să amenajeze scena pentru acțiune:

  • 0: Alege, te rog, un loc în această încăpere unde vom lucra, pune două scaune - pentru tine și pentru auxiliar. Care este scaunul tău?
  • 0: Alege, te rog, două persoane din grup. Unul pentru rolul persoanei, iar al doilea pentru rolul tău.


B. Acțiunea psihodramatică. Mai departe, acțiunea constă dintr-o serie de schimburi de roluri care se bazează pe tehnicile de mai jos. Directorul le utilizează în dependență de ce simte că ar fi de mai mare utilitate terapeutică pentru protagonist:

Transferul oricărui conținut psihic în replici directe către celălalt rol

  • 0: Spune-i despre asta! (Pentru cazul în care protagonistul spune ceva fără a se adresa direct rolului)
  • 0: Ce dorești sau ce este important să-i spui?
  • Acest proces poate fi stimulat prin dublarea cu replici de contact. Exemple: „Simt căldură pentru tine”; „Mă simt vinovat față de tine”; „Mi-e rușine să te privesc”; „Iartă-mă”.

Solicitarea unei reacții de contact la replică (după schimbul de roluri)

  • Este necesar ca directorul să se asigure că până la ascultarea replicii prin „urechile auxiliarului”, protagonistul a intrat în rolul corespunzător. În tehnica întâlnirii, pentru introducerea în rol sunt suficiente câteva intervenții minime:
    • 0: Te rog să intri în pielea acestei persoane.
    • 0: Care e postura Dvs. obișnuită? (Întrebare despre postură.)
  • Solicitarea reacției de contact:
    • 0: (Către protagonist în rolul persoanei alese.) Priviți-l, vă rog, ascultați cuvintele lui și fiți atent la trăirile care vă vor apărea în acest moment.
  • În cadrul utilizării tehnicii întâlnirii, este util de reținut principiile precum (vedeți textul PG03):
    • Divizarea replicii complexe în componente.
    • Recepționarea unui răspuns emoțional concordant.

Însușirea trăirii de separare. Dacă trăirile și replicile de contact sunt direcționate spre întreruperea relațiilor pentru totdeauna (spre exemplu, replica „Adio!”), atunci în loc de schimbul de roluri, ne concentrăm asupra însușirii de către client a experienței de separare:

  • 0: Nu te grăbi. Ce simți acum, când ai pronunțat aceste cuvinte?
  • 0: Ce percepi diferit în corpul tău acum?

Aprofundarea prin Intervievarea rolurilor. Când protagonistul sau antagonistul (adică protagonistul în rolul persoanei cu care are loc întâlnirea) oferă vreo replică către celălalt rol, atunci directorul psihodramei trebuie să decidă pentru sine dacă să accepte acea replică fără schimbări și să efectueze schimbul de roluri sau să-l intervieveze pe vorbitor, cu scopul de a produce un dialog mai sincer și mai profund. De obicei, o astfel de intervievare este direcționată spre înțelegerea mai bună a trăirilor emoționale și a motivelor vorbitorului și dezvoltarea acestora prin dialog, de exemplu:

  • 0: Cu ce fel de sentimente către el/ea pronunțați aceste cuvinte? (...). Vă rog să-i spuneți direct despre acest sentiment.
  • 0: Cu ce scop pronunțați această replică? (...) Vă rog să-i spuneți sincer despre scopul Dvs.
  • 0: Ce ați simțit când ați auzit cuvintele lui/ei? (...) Vă rog să-i spuneți deschis despre aceste trăiri.

Iată replicile de bază cu care protagonistul și antagonistul pot opera în cadrul întrevederilor psihodramatice, precum și funcțiilor lor terapeutice:

  • Replica „ca în viață” (o frază asemănătoare cu cele pe care protagonistul le-a auzit sau le aude deseori de la antagonist în realitate; ca regulă, aceasta este o manifestare a unui comportament de apărare).
    • Exemplu: „De ce îndrugi numai prostii?”
    • Sarcină: identificarea și cercetarea trăirilor emoționale ale clientului în situațiile de comunicare tipice cu antagonistul.
  • Trăirile emoționale interioare (trăirile și reacțiile de contact la replicile celuilalt)
    • Exemplu: „Mă simt vinovat”.
    • Sarcină: а) observați și scoateți la suprafață partea dialogului care este ascunsă, intimă, emoțională; b) trăirea interacțiunii emoționale cu antagonistul, ceea ce nu nu poate fi trăit în realitate.
  • Motive ascunse (motive pentru a spune anumite cuvinte sau pentru a schimba subit subiectul în timpul dialogului)
    • Exemplu: „Nu doresc să recunosc că am greșit”.
    • Sarcină: găsiți și scoateți la suprafață motivele ascunse ale vorbitorului.
  • Replica „ca în viață” + trăiri și/sau motive deoparte (eng: aside)
    • Exemplu: „De ce îndrugi numai prostii? (deoparte): Mă simt vinovat pentru că am greșit”.
    • Sarcină: ajutați clientul să învețe să identifice emoțiile și motivele antagonistului, dincolo de replicile sale uzuale.
  • Comentariu reflexiv (de exemplu, replica antagonistului despre imposibilitatea dea a oferi clientului reacția dorită)
    • Exemplu: „Nu sunt capabil să-ți înțeleg trăirile, indiferent cât de mult n-ai încerca să-mi explici”.
    • Sarcină: ajutați clientul să se confrunte calm cu imposibilitatea realizării necesităților sale emoționale în cadrul acestei interacțiuni.

Verificarea mersului acțiunii. Este util ca directorul, aproximativ o dată la 7 minute, să consulte protagonistul dacă mersul acțiunii psihodramatice corespunde necesităților acestuia. Dacă protagonistul spune că nu se înregistrează niciun progres, atunci împreună cu directorul se identifică ce ar putea fi făcut diferit.

  • 0: Ne reușește să merge în direcția în care ai dorit? Ceea ce facem este interesant și util pentru tine sau trebuie să modificăm ceva?


C. Încheiere. Psihodramele, și întâlnirile în mod particular, este util să fie încheiate prin întoarcerea în rolul propriu. După reîntoarcerea în rolul propriu, pentru încheiere pot fi utilizate următoarele replici:

  • 0: Ar mai fi ceva important pentru tine să spui antagonistului?
  • 0: Până să punem punct, ar mai fi ceva important pentru tine să faci în această întâlnire?



Pavel Kornienko, Facebook